Poate maine vei veni....

          Te aştept la aceiaşi masă ascunsă între fereastra cu gemulețe mici și un lămâi imens, din cafeneaua unde ne-am cunoscut acum un an…

          Răbdător, fumând impasibil țigările tale preferate, mă pierd în pădurea de amintiri cu tine, așteptându-te să vi.            

         Aroma de cafea bântuie încăperea și se înfige neoprită de nimic sau poate doar de nările avide, în haine.

        Timpul se scurge neânchipuit de greu, apăsându-mi din ce în ce mai tare pleoapele ochilor ce se încăpățânează să-ți păstreze imaginea.        

       Am aprins a patra țigară și tu tot nu ai apărut. Fumul ei, îndreptându-se leneș spre tavan, desenează involuntar o îmbrațișare de avide săruturi, cu miros de briză. Îl urmăresc atent, cum se tânguie în risipire, împins brutal de curentul facut de o domnișoara blondă în trecerea ei spre altă masă. 

       Este aproape ora șapte seara.......te-am așteptat mai multe sferturi academice decât mi-am propus, fără ca tu să apari. 

      Când fata care servea s-a oprit la masa mea și mi-a spus privindu-mă îngăduitor că mâine cu siguranță vei veni, am înțeles că este timpul să plec.       

      M-am ridicat încet, am plătit și înainte de a pleca , am mai privit o data scaunul  pe care îl păstrasem pentru tine. 

     Cu siguranță, mâine ai să vi, la aceiași oră și în același loc.