ALARMA

Bum bum bum…bum bum bum.... Dom` lent Sabinus!... bum bum bum… dom` lent Sabinus!

Buimac, trezit  de bătăile puternice din ușă, caut bâjbâind cu disperare butonul veiozei de pe noptiera de lângă pat.....ochii mi se agață de ecranul radio-ceasului care arăta nemilos ora 3:49.

Lumina ce spărgea necruțător întunericul, mi-a indicat cu precizie locul unde stăteau lenevind papucii de casă pe care îi încălțai  la repezeală și apoi mă repezii spre ușa care se cutremura sub lovituri aprige de pumn.

        - gata, gata, imediat  apuc să zic și ușa se cască brusc în fața mea iar în cadrul ei apare capul uriaș, cu părul vâlvoi, al maistrului Pleșa.

        - ce s-a întâmplat nea Mircică de ce bați ca un disperat la ora asta?

        - dom` lent Sabinus, ne-or făcut ăștia, auzi să dea alarmă la ora asta....îs bolunzi la cap, nu alta....
        - echipați-vă urgent că tre să mergem, că suntem urgența întâi.....mă duc să mă îmbrac și în cinci minute cobor, mai apucă să spună maistrul în timp ce urca câte două trepte  pe scări, către apartamentul său de la etajul trei.         

Am închis ușa în grabă și am plecat către baie, să mă bărbieresc.

Reflexul uman face ca atunci cânt te afli în fața unei oglinzi  să privești involuntar spre ea ; din oglindă mă împunge o față nebărbierită de două zile și doi ochi umflați de nesomn. Astăzi trebuia să fiu liber și din această cauză  am întârziat mai mult  pe computer, până aproape de ora două noaptea.

Apa rece îmi făcea bine și încet încet, începeam să realizez care este situația.  Proaspăt ras, trec la îmbrăcare , activitate ce o desfășor concomitent cu cotrobăitul prin frigider după ceva de băgat în gură, fiindcă intuiam că nu o să am parte de un mic dejun prea curând. 

- haidem dom` lent că mai avem mai puțin de o jumate de ceas până se gată urgența noastră, spuse cu șoapte apăsate nea Mircică, văzându-și mai departe de coborâtul în fugă și zgomotos al treptelor.

- merem cu a mea,că îi mai mică și consumă mai puțin, mai zise maistrul, repezindu-se la mașina lui parcată sub un plop, nu departe de bloc.

Pleșa, avea un Opel, luat la mâna a doua, cu un împrumut în bancă, împrumut al cărui girant am fost eu. De la chestia cu giratul, maistrul mă privea cu alți ochi și asta pentru că, din toți cei la care a apelat pentru gir, doar eu am fost de acord și am acceptat.

Demară zbuciumat și după cateva minute oprirăm

- ce faci măi nea?! să nu zici că ai pană că nu știu ce-mi bag...

- nu nu,  nimic, îl luăm și pe Tudor-baci, că mi-o telefonat... că ăsta nici biciclu n-are și trebă să vină pe jos...

Nu puteam zice nimic, era mașina lui și lua pe cine voia  el.

Ajunși în fața unității, eu am coborât, lăsându-i pe cei doi să bage mașina în parcare, unde se mai aflau mașinile celor din tura de serviciu.

- să trăiți șefu, fură cuvintele de salut ale plutonierului Hanganu care era de serviciu pe punctul de control

- salut pluto ! – îi răspunsei tot la mișto...

- de unde sunt cei care au dat alarma ?

- nu știu șefu....m-a anunțat OSU, domnul maior Vasile, că începând cu ora 3.40 trebuie să iau măsurile stabilite pentru indicativul de alarmă....și-mi spuse  numele acestuia.

- atât știu, că a aterizat un elicopter care nu era în programul de zbor...mai mult ca sigur, cu acesta au venit cei cu alarma.

La camera ofițerului de seviciu era forfotă mare: se distribuia armamentul, se verificau documente  și un ofițer controlor, cu o figură severă, urmărea modul de desfășurare al activităților și-și nota ceva din când în când într-un carnețel.

Am scos tichetul pentru pistol și înainte de primirea acestuia, am semnat de primire în registrul de armament, Apoi m-am deplasat la locul de adunare dinainte stabilit pentru precizări.

Luminițe roșietice ce se mișcau în sus și în jos și se măreau pe măsură ce înaintam,  îmi indicau faptul că avusesem colegi care sosiseră înaintea mea și-și savurau țigara în spațiul special amenajat pentru fumat din fața bibliotecii.

-  am onoarea să vă salut, am îngăimat în loc de bună dimineața, făcându-mi loc pe banca ocupată de doi camarazi și căutând disperat pachetul cu țigări pentru a-mi aprinde una...

-  pregătirea pentru adunare .....vocea pițigăiată a locțiitorului pentru zbor, sparse liniștea în care ne cufundasem toți cei de acolo...

Stinserăm țigările sub talpa bocancilor și într-un gest  reflex, intrat de mult în obiceiurile noastre, ne-am încolonat pe trei rânduri, într-o ordine dinainte stabilită.

Urmară verificarea prezenței, a ținutei și a materialelor după care, aceiași voce supărătoare pentru urechi, ordonă:

-  tura ce trebuia să intre astăzi în serviciu, merge și schimbă pe cei aflați acum în serviciu iar tura liberă , tură din care făceam și eu parte, se deplasează la sala de pregătire a piloților, pentru instructaj și noi ordine.

Sala de pregătire a piloților, aflată undeva la etajul doi al pavilionului comandă, ne întâmpină cu aceiași pereți ticsiți de hărți de zbor si cu demult învechitele mese de lucru în spatele cărora moțăiau în liniște niște scaune cu schelet metalic, de aceiași vârstă cu mesele.

-  Sabinus, trage perdelele de camuflaj la ferestre, iar ceilalți ocupați loc la mese până la noi dispoziții !.....fură ordinele căpitan-comandorului Panțîru, șeful nostru de tură, care părăsi încăperea, imediat ce ordinile-i îi fură executate.

Tura era formată din zece cadre militare, ba nu, unusprezece cu șeful, nouă bărbați și două femei.

Fac parte din această tură de când am venit în unitate, adică de aproape cinci ani. M-am acomodat repede și datorită firii mele dar mai ales datorită lui Panțîru, a modului său de a lucra cu oamenii.

-  ``Asule`` ! ia zi tată un banc, că tare-i tristă atmosfera aici, mi se adresă zâmbind Jiji, un coleg mai mare cu un an decât mine.....

-  da să le spui direct că numa așa înțelege și fetele......și arătă cu capul spre cele două colege ale noastre, făcându-mi complice cu ochiul, colege care se înfipseseră serios la vorbă dar atente și la ce se întâmpla  în jur

-  băi Jiji, știi de la ce vine J-ul din numele tău?....și fără să mai aștepte, Marga cea blondă , îi și răspunse...

-  de la jigodie, măi, așa să știi...de la jigodie

N-am apucat să spun decât vreo trei bancuri când apăru Panți (Panțîru) cu vești proaspete...

- avem la dispoziție două ore să facem ce vrem, dar nu putem părăsi încăperea decât la baie și doar câte unul....așa că liber de voie....peste două ore ne deplasăm în punctul de comandă unde va avea loc un exercițiu de luptă real, cu zbor, la care  vor participa toate turele....s-a înțeles soldat?

- `țeles, răspunserăm toți în cor, bucuroși că nu sunt și alte sarcini.

Am decis ca în acest timp, să stau la orizontală și cu încă doi colegi ne-am retras în camera de odihnă, o încăpere cu șase paturi metalice ce dădea din sala de pregătire. Păturile albastre de lână, așezate pe cearceaful alb, întins impecabil peste salteaua patului metalic, mă duc fără să vreau, cu gândul, la dormitorul din liceul militar, acel loc pe care n-o să-l uit niciodată.

Îmi scot tocul cu pistolul de la centură și îl pun sub pernă. Fac același lucru și cu portofelul și apoi mă întind, fără să mă descalț pe patul ce parcă mă aștepta de mult timp.

Nu am nicio stare, mă întorc de pe o parte pe alta, negăsindu-mi o poziție anume care să-mi dea o stare de satisfacție.

Așezat pe burtă, cu mâinile sub pernă, mă foiesc fără să mă pot concentra la ceva anume. Găsesc portofelul, îl pipăi indiferent, îl iau în mână și mă întorc cu fața în sus cu intenția de a-l inventaria.

În deschid și doi ochi pătrunzători încep să mă privească tandru. Este fotografia Mariei, Marco, cum o alintam eu, pentru că o mai chema și Corina. O primisem la două zile după ce ne cunoscuserăm, atunci când am condus-o la gară și am văzut-o pentru ultima oară.

............................................................................