o vale adâncă sufletu-ți este ...

mi-e dor de ploaia de toamnă din valea ta adânca,

desculț intra-voi, păcatele le voi lăsa pe-o stâncă,

tiptil voi merge, doar pe vârfuri de picioare

să nu-ți trezesc cumva nici cea mai mică înfiorare.

urmez apoi cărarea ce iubirea-ți mi-o arată

și mă trezesc viori albastre la o ascunsă poartă,

deschisă e spre tine ce mă primești cu dor

încât mi-așterni iubirea, la picioare, drept covor.

tu drumu-mi luminezi cu tainice visări,

și grijă-mi porți să nu mă rătăcesc prin zări,

să nu m-abat din drum pe căi străine,

în goana gândului sălbatic ca să ajung la tine

unde m-aștepți tu goală, de umbre și-ntrebări

să ne iubim bezmetici, fără de taină, până-n zori ...