Ce culoare are durerea

orb la tăcerea ta

și cu sufletul hăituit de neliniști,

mă plimb pe străzile adormite ale orașului,

cautând somn catifelat de narcise.

privirea mea desenează suflete oglindă,

umblând să ghicească urma stinsă a pașilor tăi

în toamna aceasta cu gust de păcat

și iz de cuvinte alungate.

atunci, când te-am pierdut, într-un șir de zile reci,

ți-am ridicat un templu în cimitirul viselor ucise

și ți-am adus  crizanteme trezite
în iubiri de-o oră sau de-o clipă.

dezamăgit ... din nou, de ceața romantică

de la capătul drumului fără capăt,

cu privirea  arsă de lumină,

am învățat să pășesc pe inimi

umbră cu ochi trişti ce-mi tulburi visele!

mi-e teama de uitarea cuvintelor nespuse

și de sărutul meu,

zâmbet stingher pe umărul tău gol.

e timpul să te trezești, sub lacrima ochilor mei

și, lovită de ploaia cuvintelor mele

când stelele se uită în jos cu modestie

să te întrebi ce culoare are durerea.....