Eu ... Tu ... Noi...

Eu ... Tu ... Noi...                                        

Lumina zilei printre frunze,

pune pe genele mele

brațele  ochilor tăi

iar tumultul de păsări,

aplecat peste apă

face loc

pentru vise ce vor să trăiască.

Dragostea,

îmbrăcată în neglijeuri

ce acoperă ceața albă,

aruncă o vrajă pe malul lacului,

unde ne-am rătăcit amândoi

în încercarea de a găsi răspunsul.

la întrebarea `` de ce mor iubirile``

Eu,

obosit de dor ,

îmi rătăcesc degetele prin părul tău

spunându-ți că te-am lăsat să mă aștepți,

ca pe o șoaptă….

Tu,

adormită în vocea mea caldă,

desenezi în culori de noapte,

singurătăți în doi

cu gust de puțină tristețe...

Noi.

față în față, în tăcerea rece,

ca niște lupi hăituiți,

tânjind după lună plină,

încercăm să ucidem

pentru ultima oară

....neâncrederea.