Anii au dispărut pentru totdeauna

Când este întuneric pe drum
și plouă cu amăgiri plăpânde,

suntem dincolo de timp și umbrele,

biete minute ce plutesc departe în veșnicie.

Dizolvați în ceața apusului de soare,

ne amintim ziua cea din cer încruntată

când fiecare cuvânt rostit,

era ca o picătură de inimă ...

În ochii mei erau toate frunzele din luna august,

paşii tăi, rătăciți în sufletul gol, înfloreau pe drumul fără capăt

iar fericirea noastră, schimonosită de riduri,

visa să atingă stelele și norii.

Într-un zbor fără sfârșit,

când drumurile nu știau că este dimineață sau seară
ne-am hotărât să facem o casa fără arcade,

clădită pe zborul unor gânduri.

Dar, ne lipsea orizontul și lumina......