acesta sunt ...

gândurile au dreptate

să țină sfat,

pe o foaie curată de hârtie,

noaptea,

când coboară odihna

peste

secretele îngropate

în întuneric.

                                               

îmi este frică,

de zgârieturile surde

ale bătăilor inimii

care,

îmi ordonă să iubesc

entuziast și beat,

așezat pe o bancă,

durerea și dragostea pământească ...

scotocesc

prin buzunarele timpului,

după surâsul pierdut,

când priveam viaţa în roz

și ascultam,

din vila cu pridvor

a tinereții mele,

plânsul de vioară al lunii pline.

nu  plâng,

dar îmi pare rău

pentru lacrimile,

ce-au învațat suferința

de la tăcerea pietrii

și sensibilitatea

de la mirosul de ploaie

al sufletului.