Timpul

 

 

 

Timpul – moneda vieții noastre - pare că se joacă cu noi. 

La început, fiecare avea timpul său. 
Timpul tău era al tău iar timpul meu era al meu. 
Fiecare dispuneam de el cum doream. 
Dupa o vreme timpurile au început să se cunoască.  
Mai timid la început apoi a crescut intensitatea. 
Se pare că se plăceau și se căutau din dorință nedisimulată. 
Vorbeau despre orice. 
Timpul tău iubea marea iar al meu poezia. 
Toul era bine și frumos. 
Se dăruiau cât puteau unul altuia, necondiționat. 
Dar s-a întâmplat ceva și nu știu ce. 
Unul își trăia înfocarea pe când celălalt parcă obosise, era lipsit de vlagă. 
Începuse să întârzie la întâlniri, era în scădere cu entuziasmul și nu mai avea acea dorință....parcă se voia singur dar nu avea curajul să ceară asta. 
Oare se speriase de ceva sau poate  simțea că se sufocă? 
Aș vrea tare mult să aflu. 
Nu știu ce se va întâmpla cu timpurile noastre dar cel mai mult mi-ar plăcea să se redescopere din nou, spre mulțumirea sufletelor ai căror stăpâni sunt.
 Îi spun timpului tău, noapte bună!  
PS : timpului meu îi plouă trist .... 
 

 

 Frédéric François Chopin Joie De Vivre 

https://www.youtube.com/watch?v=8CiPaetAUBU