tăcere

 

Тăcerea atârnă peste cercul nedivizat în care suntem amândoi de-o vreme. Razele soarelui își fac drum printre copaci și case. Sunete silenţioase de nicăieri desenează din nou o ceaţă între noi. Locuiesc într-un gol fericit, pecetluit cu un sigiliu trist, de alb și plâns. Doar în tăcere ne vindecăm sufletul. Amintiri uitate îmi curg prin vene și mi-e teamă ca tăcerea mea să nu devină o închisoare îngustă. Nu există singurătate ... mental suntem întotdeauna cu cineva. Trebuie să se întâmple ceva. Aștept o ploaie de vară, în curcubeu și poezii șoptite și îmi spun că dragostea trăiește ... dar se ascunde în versuri.

 

 

 

 https://www.youtube.com/watch?v=M0CwN05wdj4