Aeroportul (2)

Convenisem, la propunerea lui ca el să cumpere tot ce era nevoie pentru gospodărirea noastră ( apă, mâncare, cafea etc.) iar la sfârșitul lunii îi achitam partea mea financiară.
După ce am mâncat, ne-am schimbat în hainele de lucru, ne-am luat aparatele necesare și am plecat spre locul unde trebuia să facem măsurătorile.
Cerul, lipsit de nori, anunța o vreme frumoasă, fapt ce ne bucura pentru că pe vreme ploioasă se lucra foarte greu.
În jur de ora 13 îmi sună telefonul.
Era de la aeroport și mă anunțau că sunt în posesia bagajelor rătăcite și vor să ni le predea, asta însemnând că trebuie să fiu acasă în cel mult o oră și jumătate, două.
  - Pătrule, am nevoie de mașina ta … urgent trebuie să ajung la București ... bagajele ... le-au găsit și trebuie ....
   - ce bagaje măi, ce mașină, ce București?.... fi mai clar că nu pricep nimic
   - n-am timp de explicații, te sun de pe drum și-ți spun ... cheile repede ca mă grăbesc
   - benzină e de ajuns sau....?
   - ia cheile....are...ai grijă la drum....pa
Nici nu știu când mi-am schimbat hainele și iată-mă pe șosea, cu piciorul înfipt bine în accelerație.
M-am grăbit cât am putut de mult fiindcă voiam neapărat să trec și pe la aeroport cu gând să finalizez o idee ce tot nu-mi dădea pace.
Am parcat grăbit, am luat-o la fugă spre locul pe care îl părăsisem dezumflat cu aproape douăsprezece ore în urmă și iată-mă ciocănind precipitat în ușa biroului.
N-am așteptat permisiunea și am intrat, spre uimirea lucrătorului ce părea puțin speriat.
Printre gâfâieli i-am explicat cine sunt și de ce mă aflu acolo.
   - cu dumneavoastră am vorbit și mi-ați confirmat că veți fi acasă pentru primirea bagajului, este adevărat?
   - da, cu mine, am răspuns....aeroportul era în drum spre casă și m-am oprit ca sa va scutesc de un drum inutil, am mințit eu.
   - ne pare rău dar curierul a plecat deja așa că grăbiți-vă ca să vă găsească la domiciliu dacă nu o fi ajuns cumva.
   - a luat și bagajul doamnei Irina? am întrebat cu un glas stins în speranța că va spune și numele de familie
   - o clipă, și ridicând privirea mirată de pe un tabel ce il avea pe birou continuă, da, și pe al doamnei Irina Ale .... dar de ce vă interesează acest aspect? fu propoziția care întrerupse pronunțarea până la capăt a numelui de familie
   - aaaa, nu mă interesează în mod special, e doar curiozitatea colegului de suferință ...
Un mulțumesc și un bună ziua încheiară discuția noastră și cu aceiași grabă cu care venisem alergam spre mașina care mă aștepta să ne continuăm aventura.
Odată ajuns în fața blocului mi-am rotit privirea la 360 de grade încercând să descopăr o mașină ce ar fi putut fi a curierului și nevăzând ceva să semene cu așa ceva am intrat in scara blocului.
   - mama ei de treabă, spune că așteaptă acasă  și mă face să urc două etaje degeaba
Erau cuvintele curierului în timp ce cobora treptele.
   - nu mai sudui omule că uite am sosit...traficul e de vină, parcă n-ai ști
Ne-am întâlnit la etajul unu și ca să-i mai treacă supărarea am dat să-i iau trolerul din mână ca să-i ușurez treaba.
   - stai omule ce faci, cine te crezi să-mi iei bagajul din mână așa brusc?
   - sunt proprietarul lui, Vlad, Vlad Iosifescu...la mine veneai...apartamentul 92
   - și eu care credeam că vrei să...da, da, pe dumneata te căutam
   - hai sus în casă să facem formalitățile și-i luai trolerul din mână urcând treptele către etajul doi
   - ca să-mi îndrept greșeala dă-mi voie să te servesc cu ceva rece i-am propus intrând în casă
   - mai întâi treaba și apoi distracția spuse omul scoțând un borderou din gentuța agățată la brâu
   - un buletin vă rog pentru verificare...și atunci am realizat că plecasem fără borsetă
   - nu am, răspunsei în timp ce mă pipăiam pe toate buzunarele...nu am niciun act
   - atunci nu pot să fac predarea
   - domnule, vreau să mă înțelegi că plecând în grabă de la serviciu mi-am uitat geanta cu acte
   - vă cred dar mie îmi trebuie un act de identitate altfel....
Eu că n-am, el că trebuie, eu că n-am, el că nu se poate...uite așa ne-am împuns preț de câteva minute până când mi-am amintit că am în laptop câteva poze cu cartea mea de identitate.
   - ei, așa da deși ... , fu de acord și începu să completeze datele.
Când totul a fost gata l-am servit cu un pahar de socată, rece de la frigider și în timp ce-l bea mi-am furișat privirea pe borderoul lui.
Era un tabel cu șapte nume și cu adresele lor.
Eu eram primul iar la numărul trei era Irina Alexe....atât am apucat să văd, doar numele, în rest nimic.
Cu speranța că îmi va da adresa Irinei, am început să-i povestesc cât mai pe scurt întâmplarea și că aș vrea să știu adresa doamnei.
   - nici să nu vă gândiți că fac eu așa ceva pentru că tot ce am eu în borderoul ăsta e secret de serviciu și nu am voie să-l divulg
   - gata omule, am înțeles situația și nu mai insist....îți mai pun un pahar?
   - nu, mulțumesc, e de ajuns...plec că mai am șase adrese de făcut și aici la dumneata am zăbovit cam mult
   - mulțumesc și eu pentru operativitateși înțelegere ... te conduc până jos că am ceva de luat de la mașină, bine?
Am coborât cu el, ne-am strâns o dată mâinile și a plecat în treaba lui.
L-am lăsat să se îndepărteze puțin și țuști și eu în mașină si taie-o după el.
Doar urmărindu-l puteam afla unde stă Irina și asta era singura soluție la îndemână.
Îl urmăream cu atenție ca să nu-l pierd că altfel tot planul meu de a o cunoaște pe Irina se năruia.
   - alo, da Pătrule, care-i problema?
   - alo, măi zevzecule, unde ești, nu te-o luat poliția?
   - sunt la volan, ce poliție, nu, de ce să facă asta?
   - păi băi artistule ai plecat, tu ști unde și ți-ai uitat borseta cu toate actele în ea, aici....dacă te oprește poliția ce faci?
   - am observat și eu dar nu am ce să mai fac acum ... mai am puțină treabă și mă întorc
   - cât mai durează ca să știu ce fac?
   - trei, poate patru ore, nu mai mult
   - bine, ai grijă la drum și ferește-te cât poți de poliție
Cam într-o oră, curierul l-a rezolvat și pe cel de-al doilea de pe listă iar acum se îndreaptă spre locuința Irinei dacă va respecta ordinea din tabelul lui iar eu îl urmăresc cu vădită bucurie.
În sfârșit se oprește în fața unui bloc, coboară, deschide ușa din spate a dubiței, scoate un alt troller și intră pe scara blocului unde zăbovește preț de 25-30 minute după care iese și pleacă spre alt client.
Cobor și intru cuprins de emoție pe aceiași scară.
Am noroc că avizierul mă scoate din necaz așa că scot telefonul și fac o poză: apartament 28, Alexe Irina, 2 persoane, 112 lei.
Două persoane? înseamnă că e căsătorită și un gând amar îmi întunecă chipul ... sau poate nu e dar are un copil ... sau poate stă cu unul din părinți sau cu altă rudă apropiată.
În timp ce inventariam variantele posibile de „două persoane„ încercând să o aleg pe cea mai convenabilă, pe treptele scării de la intrarea în bloc urca o doamnă în etate ce se ajuta la mers de un baston.
Dintr-un impuls dobândit în copilărie de a ajuta oameni mai în vârstă m-am repezit în a-i da un sprijin.
   - sărut mâna, dați-mi voie să vă ajut și o luai de brațul stâng fară sa mai aștept un răspuns
   - mulțumesc tinere dar mă descurc...cu treptele e mai greu ...ești amabil
   - nu e nicio problemă și mă bucur să fiu de folos
După ce urcarăm împreună cele cinci trepte ale scării, convins fiind că nu mai are nevoie de mine și că totul e în ordine pentru dânsa, mi-am cerut scuze pentru îndrăzneală și am dat să plec.
   - nu trebuie să-ți ceri scuze, se vede că ești bune educat și ai suflet bun....mai rar așa oameni în ziua de azi
   - ce vânt te aduce pe aici, cauți pe cineva anume?
   - da, o caut pe doamna Alexe dar nu știu dacă este acasă
   - pe Irina, pe care din ele? sper că pe cea tânără nu pe cea de vârsta mea și îmi făcu complice cu ochiul
Fâstâcit am îngăimat un da mai mult de formă.
   - la ora aceasta nu este acasă, este la serviciu, la galerie .… o găsești acolo dacă este o urgență
   - este urgență dar nu stiu unde este galeria … am un comision de făcut
   - este nu departe de aici... de la Palatul CFR, spre gară, pe partea dreaptă, la parterul blocurilor, lângă o farmacie
   - și ca să mergi la fix, IryArt Gallery se numește
   - nici nu știu cum să vă mulțumesc, m-ați scos din încurcătură...rămân îndatorat am mai apucat să replic eu înainte ca doamna să-mi facă iar cu ochiul și să-mi arunce cu un dulce surâs un pe curând, ne mai vedem noi.
Uimit de amabilitatea femeii și mai ales de câte informații am primit fără un minim efort am părăsit incinta blocului cu ideea fixă de a merge neapărat să verific indiciile primite.
Locația părea aproape așa că am pornit pe jos și în zece minute eram deja lângă locul indicat.
La stradă, pe o ușă mare din sticlă, încadrată stânga-dreapta de ferestre uriașe pornite de la nivelul solului, cu dimensiuni probabile de 2,5 m/6 m un scris cursiv cu litere de mână, de culoare aurie, așezate în semicerc, mă anunța că acolo este galeria.
Inima îmi bătea cu putere și mă simțeam ca un hoț prins asupra faptului.
Am trecut ca un trecător obișnuit, aruncându-mi fugitiv privirea spre interior pentru a nu fi desconspirat. Pe unul din geamuri un afiș măricel anunța că în data de 29 mai, orele 11.00 are loc o lansare de carte urmată de un vernisaj.
   - 29 mai? mă pomeni întrebându-mă cu glas tare și continuând tot așa
   - 29 va fi peste două zile, deci poimâine
În culmea fericirii și cu un zâmbet imens de satisfacție pe față am luat-o spre locul unde parcasem mașina.
Drumul până la Giurgiu a fost o joacă, nici nu știu când am ajuns dar știu că am oprit în fața biroului și am început să claxonez ca un nebun.
După doar câteva secunde de zgomot al claxonului apare Pătru cu o față panicată și-mi strigă:
   - ce ai omule, te-ai bolunzit de suni așa, ce s-o întâmplat?
   - îmbracă-te repede, ia-mi borseta și hai repede că trebuie să sărbătorim
   - explică-te bine să înțeleg și eu, ce sărbătorim?
La întoarcere a condus el iar eu îl tot grăbeam să meargă mai repede dar calmul lui ardelenesc a fost mai intens decât dorința mea.
   - mă lași la Lidl-ul din apropierea blocului meu, te duci acasă, vezi tu ce faci acolo și într-un ceas ești la mine...nemâncat....ai înțeles, hai pa?
După vreo jumătate de oră intram în casă cu o sacoșică în care pusesem cumpărăturile, adică un calup de cașcaval, o caserolă cu măsline, două sticle de Malbec Argentina, un vin roșu de care am băut într-o vizită și mi-a plăcut, o caserolă cu ceafă feliată, două pâini ciabatta, două pungi cu alune și una de fistic.
Îmbrăcat cu pantaloni scurți și un tricou negru, după un duș rapid, eram gata să primesc oaspeți.
Ca să-mi fac poftă de mâncare, am pupat zdravăn sticla cu vișinată făcută de mine din frigider, am dat drumul la tv și m-am apucat să scot pe masă cumpărăturile.
   - intră intră, e deschis fu răspunsul meu la țârâitul soneriei și pe ușă își făcu apariția statura impozantă a lui Pătru.