Poezie de nescris pe cer …

Undeva acolo, 

 

printre miile de vise 

 

pierdute și sparte de remușcări coapte,

stau la fereastra singuratică ce revarsă lumină

ascultând tăcerea care sună fără margini.

Timpul ce trece, 

 

lovește cu tristețe în inima mea 

 

încălzită de zorii dimineții,

ucigând vise nebune ce așteaptă

ploaia cu aromă de speranță.

Îngerul tău - cu ochi de culoare necunoscută -

trimis pe uscat să transforme viscolul în curcubeu,

s-a topit de frăgezimea zorilor

și a rămas cu jumătate de zâmbet,

în ochii sinceri de limpezi.

Cred că suntem doar doi străini ce s-au întâlnit întâmplător.....