Gând de noiembrie...

Ca un pictor de zâmbete

mi-am făcut povești…din umbrele pomilor

ca să-ți pictez constelații,

să nu-ți mai alerge sufletu-ți după stele.

Când ploua cu frunze și gânduri uitate

și speranțele ciopleau vise,

din pânza cerului, ți-am făcut altar

pentru inimă, lacrimă și suflet.

Într-o tăcere nepermisă,

mâinile mele te-au plâns

și te-au făcut leagăn de răsărit,

în clepsidra colorată a inimii.

Cu ochi deschiși, dar orb

mă rătăcesc în cuvinte

și aștept nori cu doruri,

să văd cum desfrunzește curcubeul

În zori roz, de catifea moale,
îți dăruiesc ploi ce adună frunze

și adieri de vânt cu nisip

ce ar fi vrut să întoarcă timpul înapoi.

..... încă te mai caut prin furtuni !