iarnă fără iarnă

 

Sătul sunt de-atâta iarnă fără iarnă

Și de fiori ce nu-nfioară

De alb strivit de cerul ce nu toarnă

Lumini de ger în freamăt de fecioară.

 

Omături crude aș fi vrut să fie

Să-nchid în palme flori de gheață

Să iau în brațe anotimpul cu trufie

Îngenunchindu-l cu priviri ce-ngheață.

 

Dar iarna risipită-n amănunte

Mai caută-adăpost și-ntârzie să vină

La ceas de așteptare, și-o să îfrunte

Răceala dintre noi, biata străină.

Facă ce-o vrea, rămână în tăcere

Și am să-i scriu, să știe de la mine

Că nu mai vreau ninsori și neplăcere

Să afle dar, că mi-e frumos și bine.