să te iubesc în ploaie…

când ploaia

se strecoară în suflet şi în gânduri,

sărutându-mi toamna galbenă,                                  

imaginea ta,

îmi spune pe nume

implorându-mă să te iau îanpoi

acolo unde, chemări în noapte

plâng, strigându-ți taina…

regăsesc acolo

paharul  rămas cu urma buzelor tale

în tăcerea dragostei care doare,

șoaptele mele viu colorate

alergând dupa umbre...

cu piciorele goale

și mirosul de romaniţă

al tristeţii din trecutul în care te-am iubit

știu că mai trăieşti undeva,

în furtuna ce a trecut,

sau sub aripa ruptă a unui înger,

poate în dorul vântului hoinar

pustiit de uitări şi aduceri aminte,

dacă nu chiar în lacrima unui sărut

la început de toamna

când vin ploile…

vino,

să te iubesc în ploaie...