Sunt un suflet…

Sunt un suflet  agățat de acoperișul cerului ,

care zboară într-un nor alb,

pe umerii a doi îngeri răstigniți de dorul  tău.

Ghemuit în colțul de umbre albastre,

cu aripi de lumină deschise în întuneric,

te ating doar cu gândurile mele

muiate în ceai de iasomie .

Ochii tăi, secrete seducătoare,

 îmi spun că trebuie să te iubesc simplu,

pentru că trecutul nu se mai repetă

și viața , uneori  ca un drum pe gheață,

 merge mai departe.

Deschide-ți inima

chiar dacă zilele  fulgeră cuiburi de păsări

și vântul bate  noaptea perdelele  cerului  înstelat.

Trăiesc  dureros, ca un foc furat într-o  noapte gri

de pe un deal în întuneric,

urând  amărăciunea  care mi-a rămas pe buze,

convins că ea,  nu poate fi spălată  fără lacrimi.            

Inima mea are nevoie de dragoste, 

de poezie și de un șemineu pe care să așez portretul tău

pictat cu lumină, zgomot și durere

de acuarela nopții.

Încearcă să urci în sufletul meu

ca să asculți sunetul  inimii de aproape….